E-an-na AcousticMuzeul Județean Mureș - Secția Științele Naturii

• 17 septembrie 2026
Schimbăm registrul și intrăm într-o zonă mai intimă în seria Muzică în Perimetru.
E-an-na vin într-o formulă acustică, în care folk-ul, influențele tradiționale și energia lor capătă o altă formă - mai aproape de public și mai aproape de fiecare piesă.
O seară pentru cei care îi știu deja, dar și pentru cei care au chef să-i descopere altfel.
Susține acest proiect
Din 2015, E-an-na și-au făcut loc rapid pe scena metal din România și au rămas acolo cu un sound greu de confundat și un live care i-a dus pe unele dintre cele mai importante scene.
În 2017 au reprezentat România la Wacken Metal Battle, unde au obținut locul al doilea, iar în 2022 piesa „Malere” a primit cele mai multe voturi în selecția națională Eurovision și a ajuns pe locul 1 în Viral Spotify România.
Cu șase albume, sute de concerte și trei ani consecutivi în care au fost cea mai ascultată trupă metal din România pe Spotify, E-an-na și-au construit o comunitate care a crescut odată cu ei.
În 2025 au sărbătorit 10 ani de activitate printr-un concert aniversar la Arenele Romane. Iar pe 17 septembrie îi descoperim într-o formulă diferită: E-an-na Acoustic.


